E seara, picura o lumina grea ca mierea...Se potolesc usor comerciantii...se elibereaza plaja..raman eu si EA...
Mareata si zbuciumata! Parca suntem doua pretendente la iubirea Soarelui. Cu toata nemarginirea Ei e destul pentru amandoua.
Si uite asa..aluneca usor astrul in imbratisarea marii, gandurile mele s-au topit .Stau ca un copil si respir, privesc...simt pe buze gustul sarii. Liniste...
E cam prima data cand sunt singura dupa mult timp. Mi-am dorit asta....Nu-mi mai puteam veghea nici gandurile de atata munca, de atatea obligatii...cred ca de asta avea tata mare ODAIA.
Odaia era ...un refugiu in munte unde crestea vite, cultiva pamant, fara prezenta muierii si a copiilor...Uite unde ma duce gandul...Sunt langa mare si tot dupa munti si padure tanjesc
Hehe...vezi..nemarginito si inspumato...radacinile mele sunt ca ale mestecenilor si brazilor de langa odaia lui tata mare. Mi-am linistit gandurile...maine mai fur o bucatica de soare din bratele marii si ma duc sus, spre munte.
Singuratatea e balsam ...uneori. Eu, copil neiubit am fugit mereu de ea....ce greseala...in mine si in singuratate am gasit linistea. Raspunsurile. Minunile mici, zilnice...ale baietilor mei de lumina.
Sper ca si lor le-a tihnit vacanta asta...Cu iubire si lumina inainte....mare...spre munti!
Ce frumoase ganduri asternute cu mult talent si dibacie, ma intreb unde ai disparut oare? Aaaaa, uitasem, este vacanta!:)
RăspundețiȘtergereNu Paul..n-a fost doar vacanta! Am fost un pic ocupata sa ma regasesc pe mine. Lucru complicat si delicat si dupa cate se pare..nesfarsit. Sper sa mai pot scrie...multumesc mult pentru aprecieri!
RăspundețiȘtergere